Claudiu Bîrsan
Dacă în romanul precedent, “Vânătorii de zmeie”, parcurge ultimii aproximativ 50 de ani din istoria Afganistanului din perspectiva unor copii, deveniți maturi între timp, aici autorul abordează tema condiției femeii în societatea islamică.
Pe același fundal al Afganistanului ultimilor 50 de ani, cu transformările istorice cunoscute (monarhie, republică, dominația sovietică, războiul civil între facțiunile politice/etnice/militare, regimul Taliban), asistăm la povestea tulburătoare a două femei care, lipsite de orice drepturi și reduse la o condiție subumană, ajung să-și ofere una alteia sprijinul, solidaritatea, pentru a depăși încercările la care sunt supuse.
Mariam este o “harami”, un copil din flori al unui prosper om de afaceri din Herat. Ajunsă la vârsta considerată potrivită pentru aceasta, este victima unei căsătorii aranjate cu cizmarul Rasheed din Kabul, o persoană cu vederi extrem de înguste în ceea ce privește modul în care o femeie trebuie să se comporte sau trebuie să interacționeze din punct de vedere social. Atunci când nu este capabilă să-i ofere acestuia un copil, este maltratată, înjosită, jignită.
Laila este vecina celor doi, crescută în familia unor intelectuali, cu un tată care-și dorește tot ce e mai bun pentru fiica sa și care consideră că educația acesteia este cel mai important lucru. Ea trăiește o poveste de dragoste adolescentină cu Tariq, băiatul vecinilor săi, de care însă este nevoită să se despartă. Când părinții săi cad victime luptelor de stradă din Kabul în timpul războiului civil, Laila, rănită și ea, ajunge în casa lui Rasheed și a lui Miriam. Profitând de starea Lailei, Rasheed o convinge să-i devină a doua soție, în încercarea de a a avea un fiu. Odată ce aceasta naște o fiică, Rasheed ajunge să-i aplice aceleași tratamente ca primei sale soții. Între cele două femei se naște o legătură profundă, care le va ajuta să supraviețuiască.
Ca și în cazul primului roman, și aici evenimentele capătă spre final o întorsătură dramatică. Aș fi spus chiar neverosimilă dacă în presa zilelor noastre (toamna, 2021) nu ai citi grozăvii de genul “Militanţi talibani au decapitat o jucătoare de volei şi au postat fotografii cu capul acesteia pe reţelele de socializare. Antrenorul Clubului de volei al municipalităţii din Kabul, unde juca victima, a confirmat că Mahjabin Hakimi a fost ucisă de talibani la începutul acestei luni. Moartea îngrozitoare a tinerei a devenit publică doar recent, deoarece insurgenţii i-au ameninţat familia să nu spună nimănui despre cele întâmplate”. Iată cum, la nici 10 ani de la finalul evenimentelor narate în roman, regimul taliban reinstaurat la Kabul și în întreg Afganistanul readuce în actualitate teroarea, fundamentalismul religios, astfel încât realitatea ajunge să depășească ficțiunea.
Cartea reprezintă și un omagiu adus orașului Kabul, cetatea celor o mie de sori, măririi și decăderii acestui oraș sub războaiele civile care nu par a se sfârși în Afganistan.
E un roman scris cu aceeași sensibilitate ca și primul, cu atenție pentru detalii, cu precizie și insistență regizorale în descrieri, care te cuceresc, în ciuda tușelor comerciale. Fiind martor de la distanță al evenimentelor dramatice din Afganistan, ajungi involuntar să îți dorești să știi care ar fi destinul personajelor odată cu schimbările politice de la Kabul.
“Acum, lui Mariam îi era groază de zgomotele care îi dădeau de veste în fiecare seară că Rasheed s-a întors acasă. Zăngănitul cheii, scârţâitul uşîi, acestea erau sunetele la auzul cărora inima începea să îi bată nebuneşte. Stând în pat, asculta clic-clacul făcut de încălţările lui, apoi târşâitul înăbuşit al picioarelor după ce se descălţa. Cu urechile ciulite, îi inventaria toate mişcările: scaunul târşâit pe podea, scârţâitul tânguitor pe care îl scotea scaunul de răchită când se aşeza pe el, clinchetul lingurii care lovea farfuria, fâlfâitul paginilor de ziar întoarse, gâlgâitul apei. Şi, în timp ce inima îi bătea cu putere, se întreba de ce pretext se va mai folosi el în seara aceea. Se găsea întotdeauna câte ceva, un lucru minor care să îl înfurie, fiindcă orice ar fi făcut ca să îi fie pe plac, oricât de mult s-ar fi străduit să îi îndeplinească toate mofturile şi toanele, nu era îndeajuns. Nu putea să îi aducă fiul înapoi. Îl dezamăgise la modul absolut, de şapte ori îl dezamăgise, iar acum nu mai era decât o povară pentru el. Îşi dădea seama de asta din felul în care se uita la ea, când catadicsea să o facă. Era o povară pentru el.”
“Anotimpurile veniseră şi trecuseră; în Kabul, preşedinţii fuseseră învestiţi şi asasinaţi; un imperiu fusese înfrânt; vechile războaie se încheiaseră şi izbucniseră altele noi. Dar Mariam nu prea se sinchisise. Petrecuse aceşti ani retrasă într-un colţ îndepărtat din mintea ei, într-un pustiu în care nu existau tânguire şi dorinţă, vis şi deziluzie. Acolo, viitorul nu avea nicio importanţă. Iar trecutul se limita la aceste vorbe de înţelepciune: că Iubirea este o greşeală care distruge, iar complicea ei, Speranţa, o fantasmă mincinoasă. Şi ori de câte ori aceste două flori gemene otrăvitoare începeau să încolţească în pământul pârjolit din acel pustiu, Mariam le smulgea din rădăcini. Le smulgea şi le arunca înainte să apuce să prindă puteri.”
“Precum acul unei busole care arată nordul, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna. Să ţii minte, Mariam”.
“Avusese nişte vise încâlcite toată noaptea. Visase nişte pietricele, zece la număr, puse una peste alta. Pe Jalil, tânăr din nou, zâmbind cu gura până la urechi, cu gropiţă în bărbie şi pete de transpiraţie pe cămaşă, cu sacoul aruncat pe umăr, venit în sfârşit să îşi scoată fiica la plimbare în maşina lui neagră şi lucioasă, marca Buick Roadmaster. Pe hogea Faizullah, care îşi număra mărgelele de la mătănii, în timp ce se plimba cu ea pe malul râului, umbrele lor îngemănate alunecând pe apă şi pe iarba de pe maluri, presărată cu flori de stânjenei sălbatici, de un albastru levănţică, care, în visul ei, miroseau a cuişoare. A visat-o pe nana, care stătea în pragul kolbei şi o striga să vină la masă, cu o voce slabă şi îndepărtată; Mariam se juca în iarba răcoroasă, care se unduia în bătaia vântului, alături de furnici şi gândăcei şi greieri care îşi făceau veacul în acea mare cu atâtea nuanţe de verde. Un scârţâit de roabă care se căznea să urce dealul, pe un drum prăfuit. Răsunetul talangelor vacilor. Behăitul oilor pe dealuri.”
Articol preluat, cu acordul autorului, de pe https://bibliotecaluidius.com/
[…] Claudiu Bîrsan Dacă în romanul precedent, “Vânătorii de zmeie”, parcurge ultimii aproximativ 50 de ani din istoria Afganistanului din perspectiva unor copii, deveniți maturi între timp, aici autorul abordează tema condiției femeii în societatea islamică. Pe același fundal al Afganistanului ultimilor 50 de ani, cu transformările istorice cunoscute (monarhie, republică, dominația sovietică, războiul civil între facțiunile politice/etnice/militare, regimul Taliban), asistăm la povestea tulburătoare a două femei care, lipsite de orice drepturi și reduse la o condiție subumană, ajung să-și ofere una alteia sprijinul, solidaritatea, pentru a depăși încercările la care… Citeste mai mult […]